Reforma protestantă – origini și parcurs istoric

marți, 14 aprilie ora 17:11

Probabil că mulți ne întrebăm ce este Reforma și ce a însemnat ea pentru istoria religiilor – în special a creștinismului. Alături de Edictul de la Milan al împăratului Constantin cel Mare din anul 313 (atunci când creștinismul devine religia oficială a Imperiului Roman) și Marea Schismă din anul 1024 (eveniment ce a împărțit creștinismul în două mari ramuri, vestică și estică), Reforma a reprezentat un moment de cumpănă în istoria creștinismului. De aceea, dorim să vă prezentăm câteva detalii despre acest eveniment și despre princiipiile protestantismului.

Reforma Protestantă a fost o mișcare de la începutul secolului al XVI-lea ce a avut ca scop reforamrea Bisercii Romano-Catolice din Europa de vest. Aceasta a fost ințiată de un călugăr catolic pe numele său Martin Luther prin programul „Cele 95 de teze”. Subiectul principal al acestuia era practica indulgențelor din cadrul Bisericii Catolice.

La finalul lunii octombrie 1517, Martin Luther a afișat acest program pe ușa Bisericii Castelului din Wittenberg, iar în noiembrie l-a trimis diferitelor autorități religioase ale timpului. Astfel, a avut loc o divizare a lumii creștin catolice și instituirea unor noi instituții.

Dar să descoperim care este contextul istoric care a creat bazele pentru ca această Reformă să aibă loc.

  • În perioada medievală, atunci când a avut lor Reforma, Europa era secerată de războaiele, foamete, epidemii, moartea fiind o prezență constantă în viața oamenilor;
  • În urma Marii Ciume din secolul al XIV-lea - sau Moartea Neagră așa cum i se mai spunea în acea vreme – și a Războiului de 100 de ani, temele macabre și personificarea morții cu coasa dominau arta medievală. Prezența morții în viața cotidiană ducea la un pesimism exacerbat sau la o viață extrem de pasională.
  • Pe plan religios, teama de moarte ducea la creșterea pietății și a credinței individuale. Misticismul ia amploare în zonele Renaniei și Flandrei și apare o cerere crescută de dovezi sigure, certe, în ceea ce privește mântuirea personală. La aceste cereri, biserica nu reușea să răspundă decât parțial prin intermediul cultului sfinților, al moaștelor, pelerinaje – lucruri care conduceau la o religiozitate puternică și o interiorizare adâncă.

Astfel, Reforma apare pe o bază puternic înrădăcinată în principiile Renașterii – un curent de gândire din perioada secolelor XIV – XVI ce se axează pe realism și pe transpunerea emoției umane în artă – și ale capitalismului. În această perioadă se pune mai mult accent pe om ca și individ și mai puțin ca membru al unei colectivități. Acest lucru se transpune și în principiul conform căruia religia trebuie interiorizată și adresată omului ca individualitate și nu ca membru al unei colectivități bisericești. Astfel, se dorește eliberarea individului și se crează premisele uniui contact direct cu divinitatea, fără medierea bisericii.

Câteva dintre situațiile care i-au nemulțumit pe inițiatorii acestei Reforme, vocea credincioșilor nemulțumiți și ei de atitudinea Bisericii Catolice:

  • Funcțiile bisericești – Erau cumpărate, un singur om putând deține mai multe funcții bisericeți de pe urma cărora beneficia din punct de vedere material. Cei mai mulți înalți ierarhi ai Bisericii se stabileau la Roma – centrul religios al catolicismului – sau la una dintre curțile regale europene, bucurându-se de toate avantajele materiale survenite și uitând astfel de îndatoririle față de enoriași.
  • Corupția și moravurile ușoare la nivelul clerului – În ciuda reformei gregoriene, clerul continua să fie ignorant, iar cardinalii și papii erau corupți. Mulți preoți trăiau în concubinaj, iar călugării erau imorali.
  • Indulgențele – Papii din timpul Renașterii erau susținători ai culturii și de aceea au recurs la fiscalitate excesivă și la indulgențe pentru a finanța artișii. Indulgențele reprezentau sumele de bani încasate de cler din partea enoriașilor ca o răscumpărare pentru păcatele săvârște. Pentru a li se ierta păcatele trebuiau să achite o anumită sumă, în concordanță cu gravitatea acestora. Din punct de vedere artistic, adeptii Reformei au fost iconoclaști, privind arta ca pe un lux inutil, un obstacol în calea comunicării directe dintre credincioși și divinitate. Mai mult, criticau aspru Biserica pentru bogăția sa excesivă și pentru luxul personal al prelaților. De aceea, bisericile protestante au un caracter auster, fără decorațiuni excesive.

Tiparul a avut și el un rol esențial în cadrul mișăcrii reformate, contribuind la răspândirea mult mai ușoară a Bibliei, a lucrărilor teologice și ale operelor umaniste. Erasmus din Rotterdam a retradus Biblia în limba latină, relevând anumite greșeli ale traducerii din secolul al IV-lea făcută de Ieronim. Versiunea tradusă greșit, supranumită Vulgata, a fost considerată oficială, fiind baza creării dogmelor Bisericii Catolice.

Ideile și credința protestanților

Cele mai importante patru tradiții izvorâte direct din reformă sunt luteranismul, clavinismul sau prezbiteranismul, anabaptismul și anglicanismul.

Aspirațiile protestantismului se îndreptau către formele primare ale creștinismului, iar principiile fundamentale ale acestuia îl deosebesc atât de creștinii catolici, cât și de cei orotodocși.

Mântuirea, în viziunea și în învățăturile luteranilor, se bazează pe legătura și concepția conform cărora odată cu păcatul orginar al protopărinților Adam și Eva, omul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu a fost corupt în întreaga sa ființă. Astfel, omul este incapabil de oricare efort personal pentru a obține mântuirea – adică de a face ceva bun de la sine și dezinteresat și ca atare, faptele bune ale omului nu au cum să joace niciun rol în actul mântuirii. În ceea ce privește destinul, luteranii cred cu tărie că Dumnezeu știe totul dinainte și rânduiește destinul tuturor, transându-le harta vieții înainte de a se naște.

În legătură cu raportarea lor față de biserică, protestanții nu admit ierarhia bisericească harică, stabilită canonic pe baza succesiunii apostolice, ci preoția universală. Renașterea morală a omului se face în legătură directă cu Hristos, fără mijlocirea ierarhiei preoțești

În timp ce luteranismul considera un lucru esenențial pentru mânturie doar credința, proclama autoritatea exclusive a Bibliei și recunoștea doar tainele Botezului și Împărtășaniei, calvinismul suprima complet ceremoniile și reducea sfintele taine la Botez și Împărtășanie.

Calvinismul, dogma bazată pe ideile propovăduite de Jean Calvin, are rădăcinile în Elveția, dar adepții acestei noi religii – a Adevărului numit în vremurile acelea – s-au răspândit în întreaga lume începând cu Franța, Anglia, Scoția și ulterior și pe celălalt mal al Atlanticului. 

Hughenoții - denumirea adepiților calvinismului în spațiul francez - din Franța au fost persecutați de nobilii catolicii, cel mai sângeros moment din istoria acestora fiind masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, declanșat de puterea de stat în noaptea dintre 23 și 24 august 1572, zi în care este comemorat Sf. Bartolomeu conform calendarului romano-catolic. Acest masacru a durat câteva zile la Paris, extinzându-se și în alte 20 de orașe pe parcursul a câtorva săptămâni. Aproximativ 30.000 de hughenoți au fost atacați și masacrați, acest episod fiind considerat unul dintre cel mai mare masacru religios al secolului al XVI-lea.

Originile și parcursul noilor idei protestante ca un întreg se caracterizează printr-un tumult continuu, o zguduire a unei ordini puternic implementate în conștiința oamenilor medievali. Laolaltă cu războaiele, epidemiile și foametea, Biserica a dominat cu o mână de fier perioada evului mediu - atât în spațiul vestic, cât și în cel estic -, iar venirea Reformei în secolul al XVI-lea a fost un eveniment necesar, a oferit oamenilor o nouă perspectivă și variante din care să aleagă pentru a fi mulțumiți de relația lor cu divinitatea.

 

 

Abonare

Fii primul care află de ofertele noastre.

Cookies

Site-ul Cultivate.ro foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra politicii de confidențialitate.

Sunt de acord